ASACIEG

Asociaţia Specialiştilor în Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică din Galaţi

Asociaţia Specialiştilor în Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică din Galaţi este o organizaţie non-guvernamentală înscrisă la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei Galaţi. Asociaţia funcţionează în regim non-profit, iar scopul asociaţiei este punerea în valoare a potenţialului ştiinţific al specialiştilor din domeniile Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică, avându-se în vedere următoarele obiective:

  1. să promoveze schimbul de informații şi rezultate științifice între membrii Asociaţiei Specialiştilor în Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică din Galaţi şi partenerii acestora, prin publicații, organizarea de seminarii științifice, acordarea de burse de studii, mobilităţi în ţară şi străinătate, stagii de perfecţionare, publicaţii şi prin participarea la manifestări ştiinţifice din domeniile automatică, calculatoare şi inginerie electrică;
  2. să faciliteze schimbul de idei, soluţii, procedee tehnice, studii şi cercetări între membrii Asociaţiei Specialiştilor în Automatică, Calculatoare şi Inginerie Electrică din Galaţi şi unităţile de cercetare – dezvoltare - inovare şi agenţii economici;
  3. să sprijine tinerii cu potențial intelectual ridicat şi, prin intermediul unor metode adecvate de instruire, să le dezvolte acestora înclinația spre cercetarea aplicativă, în domeniile automatică, calculatoare şi inginerie electrică;
  4. să sprijine societățile comerciale, instituțiile private sau cu capital de stat cu lucrări de cercetare științifică, expertiză, consultanţă, prognoză, asistenţă tehnică, analize de calitate etc. în condiții determinate contractual;
  5. să contribuie activ la modernizarea programelor formative şi de cercetare din domeniile automatică, calculatoare şi inginerie electrică, prin transfer de cunoştinţe şi vizibilitate națională şi internaţională.

Puteţi verifica înregistrarea asociaţiei accesând site-ul Ministerului Justiţiei (https://www.just.ro/registrul-national-ong) sau site-ul Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (https://www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult/).

Dacă doriţi să donaţi până la 3.5% din impozitul pe salariul dvs., vă rugăm să utilizaţi următoarele date ale asociaţiei:


Lista membrilor ASOCIATIEI SPECIALISTILOR IN AUTOMATICA, CALCULATOARE SI INGINERIE ELECTRICA DIN GALATI

  1. MINZU VIOREL NICOLAE – membru fondator
  2. MUNTEANU TOADER – membru fondator
  3. CARAMAN SERGIU-VIOREL – membru fondator
  4. FILIPESCU ADRIAN – membru fondator
  5. DUMITRESCU MARIANA – membru fondator
  6. CERNEGA DANIELA-CRISTINA – membru fondator
  7. VONCILA ION – membru fondator
  8. MARASESCU NICOLAE – membru fondator
  9. SUSNEA IOAN – membru fondator
  10. COCU ADINA – membru fondator
  11. SOLEA RAZVAN-CONSTANTIN – membru fondator
  12. VASILIU GRIGORE – membru fondator
  13. BARBU MARIAN – membru fondator
  14. CODRES ARTHUR-BOGDAN – membru fondator
  15. VLAD CIPRIAN – membru fondator
  16. GURGUIATU GELU – membru fondator
  17. CRACIUN MARIAN-VIOREL – membru fondator
  18. SERBENCU ADRIAN EMANOIL – membru fondator
  19. SERBENCU ADRIANA – membru fondator
  20. ISTRATE ADRIAN – membru fondator
  21. VLASE MIHAI – membru fondator
  22. NICOLAU FLORIN-MARIUS – membru fondator
  23. MUNTEANU DAN – membru fondator
  24. BUHOSU RAZVAN – membru fondator
  25. BALANUTA CIPRIAN DANIEL – membru
  26. VASILACHE CRISTIAN GEORGE – membru
  27. CARP DANIELA-MIOARA  – membru
  28. IFRIM GEORGE-ADRIAN – membru începând cu 01.06.2021
  29. FRANGU LAURENTIU – membru începând cu 01.06.2021
  30. PAVEL MARIUS SORIN – membru începând cu 01.06.2021
  31. NISTOR NICUSOR – membru începând cu 01.06.2021
  32. DUMITRASCU BOGDAN – membru începând cu 01.06.2021
  33. BAICU LAURENTIU MARIUS – membru începând cu 01.06.2021
  34. PETREA GEORGE – membru începând cu 01.06.2021
  35. AIORDACHIOAIE DOREL – membru începând cu 01.06.2021
  36. EPURE SILVIU IONUT – membru începând cu 01.06.2021
  37. ANDREI MIHAELA – membru începând cu 01.06.2021
  38. NICOLAU VIOREL – membru începând cu 01.06.2021

Contact

Str. Științei, Nr. 2, Camera Y702, Galați
Telefon: +40740087795
Email: etfa2023@ugal.ro
Cod fiscal: 29887440

Autoritatea Teritorială pentru Protecția Consumatorului poate fi contactată la: https://anpc.ro/ce-este-sal/